Procentaj... de prietenie

Vineri dupa amiaza, intr-un autobuz aglomerat. Butonez in ciuda telefonul, iar n-am luat cartea aceea de pe noptiera... si de cand tot zic ca o incep. In fata mea, ingramadite pe scaunul acela ciudat din portiunea din fata a autobuzului, doua pustoaice de vreo 12 ani. Barfesc de parca-s de varsta mea, despre Andra si tipul acela care a lasat-o pentru tipa din C, despre ce-au facut in tabara si tot asa. Una parca e desprinsa din filmele frantuzesti, cu bereta, par lung saten inchis si ochi albastri. Strange la piept un bloc de desen si isi tot priveste unghiile. Cealalta are parul strans intr-o coada, sprancene pronuntate, neatinse de vreo penseta si n-are astampar pe coltul scaunului. Dialogul ce urmeaza e suta la suta autentic (si da, am auzit... n-am tras cu urechea, ca erau la jumatate de metru de mine).

-Ana, ma tot tin sa te intreb asta... Noi cat de bune prietene suntem? Se cunoaste ca s-a pregatit putin pentru intrebarea asta...
-Foarte bune, zise pustoaica, indreptandu-si bereta si lungind vocalele.
-Bine, bine... dar cat la suta? (moment in care buzele mele s-au arcuit instinctiv si mi-as fi dorit ca telefonul sa se metamorfozeze intr-un ziar, ca sa ma pot exprima in liniste, fara sa ma observe).
- Poi, zise Ana, bune de tot. Face un rid intre sprancene si mediteaza. Nouazeci si noua virgula noua noua noua noua noua (isi trage respiratia si se blocheaza). Aaaaa si cum ii zice aleia cu paranteza?
-Ah, perioada! Si tu la fel, zice cealalta repede, cu toata sinceritatea.

Se dau apoi repede jos din autobuz, nu inainte de a se impiedica putin de umbrela mea jenant de lunga. Hai prin Prosper sa vedem ce-au mai adus noi e ultima fraza pe care o aud. Si eu ma tot gandesc... aproape ca ratez statia, cum de nu mi-am masurat pana acum prietenia in procente?